« Back to Glossary Index
- Caracteristici generale ale politicii monetare în perioada 2000-2005
- Reducerea inflației din ultimii ani a fost rezultatul unui mix de politici economice favorabile dezinflației, cu o politică monetară și fiscală restrictive și o politică a veniturilor salariale relativ neutrală. De asemenea, sectorul real al economiei a înregistrat un trend favorabil dezinflației, cu continuarea procesului de privatizare și restructurare, reducerea pierderilor în sectorul de stat și creșterea productivității. Politica monetară a fost caracterizată prin rate mari ale dobânzii, volume foarte mari ale sterilizării, rate ridicate ale rezervei minime obligatorii și aprecierea monedei naționale. Ca rezultat al politicii monetare, rata inflației de bază (core inflation) – componenta IPC care poate fi controlată de către BNR (IPC fără prețuri administrate și volatile) – a scăzut într-un ritm accentuat.
- Politica ratei dobânzii în perioada 2000-2005
- începând cu anul 2000, BNR și-a recăpătat rolul de price-maker pe rata dobânzii, putând influența, astfel, prin propriile rate de dobândă randamentele din sectorul bancar. Conjunctura favorabilă a fost determinată de existența unui exces de valută pe piața internă și de reducerea dependenței finanțării bugetului de stat față de piața internă, Ministerul Finanțelor având acces mai puțin costisitor la piața euroobligațiunilor. Astfel, canalul ratei dobânzii de transmisie a politicii monetare pe segmentul banca centrală – bănci comerciale s-a îmbunătățit, rata dobânzii devenind un indicator al caracterului politicii monetare. Astfel, conform unui studiu FMI transmisia (engl.pass-through) ratei de dobândă de politică monetară către dobânzile din sistemul bancar a devenit mai pronunțată în timp, mai ales începând cu anul 2001, studiul menționat identificând o relație de cointegrare între dobânda de politică monetară și dobânzile de piață, ceea ce indica creșterea eficienței canalului ratei dobânzii de transmisie a politicii monetare în ultimii ani. Politica de reducere a ratelor de dobândă a fost justificată în cea mai mare parte de consolidarea trendului dezinflaționist, precum și de accentuarea riscurilor de atragere a unor capitaluri speculative în contextul etapelor de liberalizare a contului de capital. Tendința de scădere a ratelor de dobândă a fost întreruptă de două episoade în care BNR a fost nevoită să crească dobânzile, existând pericolul unor derapaje economice: sfârșitul anului 2000 și începutul anului 2001, respectiv sfârșitul anului 2003 și începutul anului 2004. în ultima perioadă, politica de dobânzi a BNR a trebuit să facă față unei constrângeri majore legate de liberalizarea unor fluxuri de capital cu impact monetar ridicat (și anume liberalizarea accesului nerezidenților la depozite la termen în lei din aprilie 2005) în condițiile existenței unui diferențial ridicat al dobânzii interne față de dobânda externă care ar fi putut încuraja intrările speculative de capital. Astfel, începând cu anul 2004, banca centrală s-a înscris pe un trend accentuat de diminuare a dobânzii de politică monetară (de la 20,75% în mai 2004 la 12,5% în aprilie 2005 – figura 2). Acest proces a avut ca efect decuplarea dobânzii de politica monetară (care este dobânda maximă la care BNR atrage depozite pe termen de 1 lună) de dobânda efectivă de sterilizare, aceasta din urmă având o tendință de scădere mai accentuată.
- Politica de curs de schimb în perioada 2000-2005
- în perioada 2000-2005, politica de curs valutar a fost una de flotare controlată a monedei naționale, până în 2004 politica de curs de schimb a BNR fiind de intervenție frecvența de piață valutară ceea ce a determinat o flexibilitate redusă a cursului de schimb și o predictibilitate sporită.
- începând din 2000, BNR a înlocuit valuta de referință a dolarului SUA cu un cos de valute format din 60% EURO și 40% USD, aceste ponderi fiind justificate de importanța celor două valute în comerțul exterior al României și în tranzacțiile financiare. Structura coșului de valute s-a modificat în 2004 la 75% EURO și 25%USD, iar din 2005, valuta de referință a devenit EURO.
- Conform strategiei economice pe termen mediu elaborată de Guvern și BNR, cursul de schimb s-a utilizat mai mult ca ancora antiinflaționistă și mai puțin ca instrument de ajustare a dezechilibrelor externe, canalul de transmisie a politicii monetare prin cursul de schimb (engl. exchange rate pass-through) către inflație dovedindu-se unul foarte eficient. Astfel, în perioada 2000-2005, moneda națională s-a apreciat în termeni reali și chiar nominali în ultima perioadă atât față de EURO, față de USD cât și față de coșul valutar.
- în anul 2004 strategia de curs de schimb a BNR s-a modificat, cursul de schimb devenind mult mai flexibil, Banca Națională intervenind pe piața valutară mai puțin frecvent și mai puțin predictibil. Astfel, din noiembrie 2004 cursul ROL/EUR a început să se aprecieze chiar și în termeni nominali (în perioada noiembrie 2004 – mai 2005 cursul de schimb ROL/EUR s-a apreciat nominal cu cca.15%). Aprecierea nominală a cursului de schimb s-a datorat în mare parte sentimentului de apreciere existent pe piața valutară datorită liberalizării anunțate a contului de capital din aprilie 2005 și așteptării unor influxuri ridicate de capital datorate diferențialului de dobândă ridicat dintre leu și alte valute. Intenția declarată a BNR este de a interveni pe piață valutară doar pentru a asigura un nivel optim de cca 5 luni de importuri pentru rezerva internațională. De asemenea, flexibilitatea cursului de schimb al monedei naționale a fost absolut necesară pentru pregătirea implementării strategiei de țintire a inflației, începând cu 2005. Această nouă strategie de politică monetară implica ca o condiție esențială existența unui curs de schimb cu flotare liberă.
- Mix-ul de instrumente de politică monetară folosite de BNR în perioada 2000-2005
- Instrumentele de politică monetară folosite de BNR au cunoscut o evoluție în timp, consecință a unui proces de aliniere la instrumentele folosite de către Banca centrală Europeană:
- în prima parte a tranziției s-a folosit limitarea creditului prin stabilirea unor plafoane de creditare;
- începând cu 1992 s-a introdus mecanismul refinanțării băncilor comerciale;
- Rezervele minime obligatorii au fost introduse în 1992;
- Din 1997 au debutat operațiunile pe piața monetară (open market).
- Operațiunile de open market au devenit în ultimii ani cel mai important instrument folosit de BNR (mai ales din 2001) în scopul utilizării excesului de lichiditate. Potrivit regulamentului nr.1/2000, operațiunile desfășurate de BNR pe piața monetară sunt:
- Tranzacții repo și reverse repo cu titluri de stat;
- Credite colateralizate;
- Vânzări și cumpărări definitive de titluri de stat;
- Emiterea de certificate de depozit;
- Swap valutar;
- Atragerea de depozite de la bănci.
- în cadrul operațiunilor pe piața monetară, centrul de greutate a revenit operațiunilor reverse repo cu titluri de stat, acestea fiind preponderente vis-avis de operațiunile repo datorită faptului că pe piața monetară s-a manifestat foarte adesea un excedent de lichiditate care trebuie sterilizat de banca centrală.
- De asemenea, conform aceluiași regulament (regulamentul nr.1/2000), au fost introduse facilitățile de finanțare și de depozite oferite de către BNR, operațiunile BNR li s-a adăugat utilizarea sporadică a facilității de depozit și a celei de credit.
- în perioada 2000-2005, pentru a asigura menținerea ofertei de
monedă la un nivel care să nu genereze presiuni inflaționiste, BNR a continuat să sterilizeze masiv lichiditatea excedentară din piața (prin certificate de depozit, atragerea de depozite și reverse repo) prin menținerea unor rate ridicate ale rezervei minime obligatorii la lei (în prezent 18%) și creșterea ratei rezervei la valută la 30% (figura 3) precum și creșterea operațiunilor sale pe piața monetară. - Volumul sterilizării efectuate de către BNR a crescut substanțial în ultimii ani, România situându-se, după Cehia în topul țărilor cu cele mai ridicate volume de sterilizare de către banca centrală a lichidităților din economie între țările din Europa Centrală și de Est. Intervențiile pe piața monetară s-au canalizat în ultima perioadă pe atragerea depozitelor pe o lună (ca principal instrument de politică monetară), cât și prin emiterea de certificate de depozit cu scadența de 3 luni.
