Dictionar Economic

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. iDuis at justo bibendum, ultirces lectus non, imperdiet lpsum. Muris fringilla velit faucibus iaculis nullam.

modele de supraveghere bancara

« Back to Glossary Index
  1. Supravegherea instituțională – se caracterizează prin aceea că activitatea de control prudențial este îndreptată asupra unei categorii specifice de instituții financiare, indiferent de gama de activități pe care acestea le prestează. în cazul acestui model, ce urmează segmentarea clasică a sectorului financiar în trei piețe, există câte o singură autoritate de supraveghere pentru bănci. Supravegherea instituțională este eficientă în cazul intermediarilor financiari, deoarece nu creează duplicări ale controalelor prudențiale și determină costuri scăzute. în situația în care există intermediari aparținând unor sectoare diferite, dar cărora li se permite să desfășoare aceleași activități, modelul poate conduce la distorsiuni de reglementare datorită faptului că este posibil să se aplice reguli prudențiale diferite față de
    același tip de operațiuni. Distorsiunile respective pot genera arbitraje de
    reglementare, cu consecințe destabilizatoare asupra sistemului financiar.
  2. Supravegherea integrată (supraveghere unică) – implică ca o singură agenție, de regulă diferită de banca centrală, supraveghează piața financiară în ansamblul ei. Acest model își are geneza în procesul de erodare continuă a barierelor tradiționale între activitățile financiare și în apariția conglomeratelor financiare.
    • argumente pentru o structură integrată de supraveghere:
      • o autoritate unică de supraveghere financiară oferă o imagine completă a riscurilor implicate la nivelul unui conglomerat financiar;
      • o structură instituțională mai transparentă și care înlătură suprapunerile pe linia supravegherii poate reduce costurile tranzacționale, ceea ce ar fi un avantaj competitiv important, mai ales, în competiția internațională între centrele financiare;
      • arhitectura integrată de supraveghere poate conduce la economii de scală, prin dezvoltarea de servicii comune de analiză a riscului;
      • crearea unei agenții unice de supraveghere financiară poate să sporească și răspunderea acesteia, în măsura în care alocarea responsabilității de supraveghere a conglomeratelor financiare este clară;
      • în context european, reducerea numărului autorităților de supraveghere poate facilita cooperarea între acestea;

    • argumente împotriva unei structuri unice de supraveghere financiară:
      • profilul de risc și natura activității diferă de la un sector al sistemului financiar la altul, astfel că o excesivă omogenizare a practicilor de supraveghere poate duce la descreșterea calității de ansamblu a activității supraveghetorilor;
      • experiența necesară pentru supravegherea băncilor, societăților de asigurări și a instituțiilor pieței de capital rămâne specializată, astfel încât nu se pot aștepta foarte multe „economies of scope” de pe urma supravegherii integrate. Aceste economii vor fi reduse, în special dacă structura internă a agenției reproduce diviziunea tradițională dintre activitatea bancară, asigurări și piețe de capital, așa cum a fost cazul, inițial, în situația FSA în Marea Britanie.
      • autoritatea puternică de supraveghere poate spori riscul moral, dacă publicul va percepe că întregul sistem financiar va fi sub controlul agenției unice, reducându-se astfel stimulentele pentru instituțiile financiare de a-și gestiona prudent într-o singură agenție;
      • o structură centralizată nu asigură diversificarea riscului, făcând supravegherea mult mai vulnerabilă față de slăbiciuni manageriale existente într-o singură agenție;
      • o singură agenție de supraveghere financiară va elimina avantajele potențiale care decurg de pe urma competiției între agențiile de supraveghere.

< Înapoi la Dictionarul Economic