« Back to Glossary Index
- este un act unilateral de voință, la fel ca și oferta, care provine însă de la destinatarul ofertei.
- ca și oferta, acceptarea trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- să fie clară (să exprime clar voința de a încheia contractul), pură și simplă – dacă acceptarea limitează, condiționează sau excede condițiile ofertei, se consideră că aceasta a fost refuzată și acceptarea poate fi considerată contraofertă. în acest caz acceptarea nu mai este pură și simplă.
- să fie liberă (neviciată) – acceptarea trebuie să fie liberă, neviciată; aceasta este o condiție necesară oricărui act juridic, fiind vorba despre o manifestare de voință făcută cu intenția producerii efectelor juridice.
- să fie expresă (scrisă sau verbală) sau tacită – dacă oferta este adresată unei persoane determinate, numai aceea poate accepta oferta; dacă este adresată publicului, este evident că se va încheia contractul cu prima persoană care a acceptat oferta
- acceptarea ofertei trebuie să se facă înainte ca oferta să fi fost revocată sau să fi devenit caducă.
- acceptarea trebuie să aibă o formă expresă sau implicită; acceptarea este implicită atunci când ea nu face obiectul unei declarații speciale de voință, dar rezultă din situația de fapt (de exemplu, executarea de îndată a ofertei).
- acceptarea nu poate să rezulte din tăcere. Cu toate acestea, legiuitorul și
practica judecătorească admit unele excepții: - tacita reconducțiune (relocațiune), prevăzută de articolul 1437 Cod civil;
- părțile pot stabili anticipat ca simpla tăcere după primirea ofertei să aibă valoare de acceptare;
- în dreptul comercial, dacă între părți au existat relații anterioare de afaceri, se prezumă că, în cazul lansării unei oferte adresată aceluiași partener de afaceri, simpla tăcere a acestuia valorează o acceptare.
