RDT CONTABILITATE

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare aplicabile de la data aderării, denumită în continuare Codul fiscal;

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile de la data aderării, denumite, în continuare, norme.

În sensul art. 141 alin.(2) lit.a) pct. 3 din Codul fiscal şi a pct. 35 alin. (9) şi (10) din norme, operaţiunea de recuperare de creanţe, este considerată, pentru persoana care preia creanţele, o prestare de servicii efectuată cu plată, taxabilă din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal, indiferent dacă persoana care preia creanţele preia sau nu riscul privind neîncasarea acestora, aşa cum rezultă şi din Decizia Curţii Europene de Justiţie nr. C-305/01 MKG.

Pentru acest serviciu, societatea care preia creanţele va emite o factură pentru comisionul său, cu menţiunea „nu se face plata”, având în vedere că aceasta nu încasează de la beneficiarul său valoarea facturată (care este o valoare estimată, nu una reală), ci numai preţul de achiziţie al creanţelor transferate. Astfel, comisionul pentru serviciul de colectare a creanţelor este deja compensat cu preţul de cumpărare aferent creanţelor cesionate.

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunea de recuperare de creanţe, prevăzută la pct. 35 alin. (9) din norme, o reprezintă contravaloarea serviciului, inclusiv componenta de finanţare, şi se determină în funcţie de tipul contractului, putând fi calculată:

• fie ca sumă a dobânzii aferente finanţării şi a comisionului de administrare şi colectare a creanţelor;

• fie ca diferenţă între valoarea nominală a creanţelor şi preţul de achiziţie al acestora, în cazul creanţelor care nu au depăşit termenul de scadenţă;

• fie ca diferenţă între valoarea economică sau de piaţă a creanţelor agreată de părţi şi stipulată în contractul încheiat şi preţul de achiziţie al acestora în cazul recuperării creanţelor cu termenul de scadenţă depăşit.

• În condiţiile în care operaţiunea desfăşurată de către societatea petentă o constituie recuperarea de creanţe cu termenul de scadenţă depăşit, baza de impozitare a TVA pentru operaţiunea respectivă se determină ca diferenţă între valoarea economică sau de piaţă a creanţelor agreată de părţi şi stipulată în contractul încheiat şi preţul de achiziţie al acestora, conform pct. 35 alin. (10) din norme, menţionat anterior.

În ceea ce priveşte exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, considerăm că aceasta intervine la momentul cedării creanţelor de către beneficiarul serviciului, dată la care societatea care preia creanţele, trebuie să colecteze şi să vireze taxa la bugetul de stat.

Menţionăm că din punct de vedere al bugetului de stat, nu prezintă importanţă dacă societatea care preia creanţele îşi recuperează sau nu creanţele, având în vedere că obligaţia de colectare şi virarea taxei la bugetul de stat intervine la momentul cumpărării creanţei.

Determinarea sumei efective a taxei pe valoarea adăugată se face prin aplicarea procedeului sutei mărite, prevăzut la pct. 23 alin. (2) din norme, respectiv prin aplicarea cotei recalculate (19x 100/119) asupra diferenţei dintre valoarea economică sau de piaţă agreată de părţi şi stipulată în contractul încheiat şi preţul de achiziţie al acestora.”