RDT CONTABILITATE

| Contabilitate | Consultantă finaciară şi fiscală |

Principalele modificari in materie de TVA aduse de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 117/23.12.2010 PDF Imprimare Email
Joi, 27 Ianuarie 2011 10:57

  • Serviciile prestate in mod gratuit de catre o persoana impozabila vor fi asimilate unor prestari de servicii cu plata numai in cazul in care acestea sunt folosite pentru alte scopuri decat desfasurarea activitatii economice a persoanei impozabile.
  • Se aduc clarificari cu privire la locul impozitarii livrarii de gaz si electricitate, precum si pentru aplicarea scutirii privind importul acestora – se vor avea in vedere importurile si livrarile de gaz efectuate prin intermediul oricarui sistem de gaze naturale situate pe teritoriul Comunitatii sau al oricarei retele conectate la un astfel de sistem, importurile si livrarile de energie termica ori agent frigorific prin intermediul retelelor de incalzire sau de racire.
  • In relatia B2B (i.e. persoana impozabila catre persoana impozabila), in cazul serviciilor principale si auxiliare legate de activitati culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment sau alte activitati similare, cum ar fi targurile si expozitiile, inclusiv serviciile prestate de organizatorii acestor activitati pentru stabilirea locului se va aplica regula generala, impozitare la beneficiar, si nu ca pana acum exceptia (i.e. locul prestarii efective). In relatia B2C (i.e. persoana impozabila catre persoana neimpozabila), locul prestarii va ramane locul unde acestea sunt efectiv prestate.
  • Pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment sau alte activitati similare, precum si pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile, vor fi taxabile la locul in care evenimentele se desfasoara efectiv.
  • Pentru serviciile de transport de bunuri efectuate in afara Comunitatii, cand aceste servicii sunt prestate catre o persoana impozabila stabilita in Romania, locul prestarii se considera a fi in afara Comunitatii, daca utilizarea si exploatarea efectiva a serviciilor au loc in afara Comunitatii (punct de plecare si punct de sosire se afla in afara Comunitatii).
  • In cazul evenimentelor care determina ajustarea bazei impozabile (i.e. evenimentele de la art. 138 din Codul fiscal: refuzuri totale sau partiale, retururi, rabaturi, remize, risturnuri etc), se va utiliza cursul de schimb valutar ca si al operatiunii de baza care a generat aceste evenimente.
  • Se acorda dreptul de deducere a taxei pentru achizitiile efectuate in cadrul procedurii de executare silita de catre o persoana impozabila de la un contribuabil declarat inactiv prin Ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), sau de la o persoana impozabila in inactivitate temporara, inscrisa in registrul comertului, potrivit legii.
  • Pentru determinarea sumei negative a taxei cumulate, se vor avea in vedere (prin adaugare) si diferentele negative de TVA stabilite de organele de inspectie fiscala prin decizii comunicate pana la data depunerii decontului.
  • Pentru determinarea taxei de plata cumulate, se vor avea in vedere (prin adaugare) si sumele neachitate la bugetul de stat pana la data depunerii decontului, din diferentele de TVA de plata stabilite de organele de inspectie fiscala prin decizii communicate pana la data depunerii decontului.
  • Limitarea dreptului de deducere a TVA pentru achizitia de vehicule rutiere si achizitia de combustibil, se prelungeste pana la data de 31 decembrie 2011.
  • Persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul Fiscal, care in cursul unui an calendaristic nu depaseste plafonul de scutire de taxa, poate solicita pana la data de 20 ianuarie a anului urmator scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA, in vederea aplicarii regimului special de scutire. Anularea inregistrarii in scopuri de TVA va fi valabila din prima zi a lunii urmatoare celei in care s-a solicitat scoaterea din evidenta, respectiv din data de 1 februarie. In ultimul decont depus, persoana impozabila are obligatia sa evidentieze valoarea rezultata ca urmare a efectuarii tuturor ajustarilor de taxa pentru stocuri de bunuri mobile, mijloace fixe amortizabile, bunuri imobile. Daca ulterior scoaterii din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA, persoana impozabila realizeaza in cursul unui an calendaristic o cifra de afaceri mai mare sau egala cu plafonul de scutire, are obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA si sa-si exercite dreptul de a efectua ajustarile de taxa.
  • Persoanele impozabile care figureaza in lista contribuabililor declarati inactivi si persoanele impozabile aflate in inactivitate temporara inscrisa in  Registrul Comertului, carora li s-a anulat codul de inregistrare in scopuri de TVA, au obligatia sa solicite organelor fiscale competente inregistrarea in scopuri de TVA, daca inceteaza situatia care a condus la scoaterea lor din evidenta, fara a fi aplicabile prevederile referitoare la plafonul de scutire pentru mici intreprinderi in anul calendaristic respective.
  • Persoanele impozabile care solicita scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA nu mai au obligatia depunerii, pana la 25 ianuarie, inclusiv, a declaratiei de mentiuni in care sa inscrie cifra de afaceri din anul precedent.
  • Persoanele care sunt inregistrate special in scopuri de TVA conform art. 1531 din Codul Fiscal, si care au obligatia platii taxei pentru achizitiile de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, au obligatia sa depuna decontul special de taxa pentru respectivele achizitii intracomunitare inainte de inmatricularea lor, dar nu mai tarziu de data de 25 a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare.
  • In cazul achizitiilor intracomunitare de mijloace de transport, care nu sunt noi, efectuate de persoanele inregistrate in scopuri de TVA conform art. 1531 din Codul Fiscal, in vederea inmatricularii, organele fiscale competente vor elibera un certificat care sa ateste plata taxei in Romania sau din care sa rezulte ca nu se datoreaza taxa in Romania, in conformitate cu prevederile legale.
  • Persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA a caror cifra de afaceri realizata la finele unui an calendaristic, este inferioara sumei de 35.000 euro, calculata la cursul de schimb valutar de la data aderarii (1 euro = 3,3817 lei), vor comunica printr-o notificare scrisa organelor fiscale, pana la
    25 februarie, inclusiv, a anului urmator, suma totala a livrarilor/prestarilor de servicii efectuate catre persoane inregistrate respectiv neinregistrate in scopuri de TVA, precum si suma taxei aferente.
  • Persoanele impozabile neinregistrate in scopuri de TVA a caror cifra de afaceri realizata la finele unui an calendaristic, este inferioara sumei de 35.000 euro, calculata la cursul de schimb valutar de la data aderarii (1 euro = 3,3817 lei), excluzand veniturile obtinute din vanzarea de bilete de
    transport rutier de persoane, vor comunica printr-o notificare scrisa organelor fiscale, pana la 25 februarie, inclusiv, a anului urmator, suma totala a livrarilor/prestarilor de servicii efectuate catre persoane inregistrate respectiv neinregistrate in scopuri de TVA, suma taxei aferente, precum si
    suma totala si taxa aferenta achizitiilor de la persoane inregistrate respectiv neinregistrate in scopuri de TVA.
  • Persoanele impozabile inregistrate in Registrul Operatorilor Intracomunitari isi pastreaza aceasta calitate, in cazul modificarii tipului de inregistrare in scopuri de TVA, conform art. 153 sau 1531 din Codul Fiscal, cu actualizarea corespunzatoare a informatiilor din acest registru.
  • Masurile de simplificare prevazute la art. 160 din Codul Fiscal se aplica si pentru transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera.

Ultima actualizare în Joi, 27 Ianuarie 2011 11:08
 

Anunturi Google

Publicitate

Banner
Banner
Banner
Banner

Adresa:  : Despre noi Fiscalitate TVA Principalele modificari in materie de TVA aduse de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 117/23.12.2010

Curs valutar BNR

TaraSimbolCurs
State flagEUR 4.4452
State flagUSD 3.4817

Valabil azi: 2012-05-22
Sursa: BNR