RDT CONTABILITATE

| Contabilitate | Consultantă finaciară şi fiscală |

Impozitul pe veniturile microintreprinderilor - precizari MFP
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Duminică, 09 Ianuarie 2011 10:56

Referitor la informaţiile apărute în mass-media cu privire la impozitarea microintreprinderilor, începând cu 1 ianuarie 2011, Ministerul Finanţelor Publice face următoarele precizări:

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, ca sistem opţional de impozitare pentru persoanele juridice române, a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011 în conformitate cu prevederile OUG  nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind codul  şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi este reglementat la Titlul IV1.

Toate microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului pe venit începând cu 1 ianuarie 2011, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1121 la data de 31 decembrie 2010. Nu se ia în considerare statutul de microîntreprindere până la data de 31 decembrie 2009.

Opţiunea se exercită, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an pentru care se doreşte aplicarea acestui sistem de impozitare dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege la data de 31 decembrie a anului anterior.

Microîntreprinderile nu mai pot aplica acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 1121

Sursa: www.mfinante.ro


ATENTIE!
  • *
    Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 100.000 Eur, devine platitoare de impozit pe profit incepand cu trimestrul urmator depasirii plafonului.

TITLUL IV1 - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Definiţia microîntreprinderii

Art. 1121. - În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele prevăzute la art. 1122 alin. (6);
b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro;
d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.
Opţiunea de a plăti impozit pe veniturile microîntreprinderii
Art. 1122. - (1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este opţional.
(2) Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1121 şi dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor prezentului titlu.
(3) Pentru anul 2011, persoanele juridice române pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu dacă îndeplinesc, la data de 31 decembrie 2010, condiţiile prevăzute la art. 1121.
(4) O persoană juridică română care este nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiţia prevăzută la art. 1121 lit. d) este îndeplinită la data înregistrării la registrul comerţului şi condiţia prevăzută la art. 1121 lit. b) este îndeplinită în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării.
(5) Microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 1121.
(6) Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice române care:
a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului;
d) au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi.
(7) Microîntreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal următor. Opţiunea se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Ultima actualizare în Luni, 07 Februarie 2011 08:56
 

Anunturi Google

Publicitate

Banner
Banner
Banner
Banner

Adresa:  : Despre noi Fiscalitate Impozitul pe veniturile microintreprinderilor - precizari MFP

Curs valutar BNR

TaraSimbolCurs
State flagEUR 4.4452
State flagUSD 3.4817

Valabil azi: 2012-05-22
Sursa: BNR