« Back to Glossary Index
- acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la ± 1% la ± 2,25%, n-a asigurat decât o stabilitate limitată a ratelor de schimb.
- dacă o monedă se afla la limita superioară, în timp ce o alta se află la limita inferioară (respectiv, moneda este la nivelul „plafon” sau la nivelul „planșeu”) rezultă că cele două monede înregistrează o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definiția oficială.
- dacă o monedă care se află la nivelul plafon trece la nivelul planșeu, în timp ce o altă monedă urmează o traiectorie inversă, rezultă că ecartul ajunge la 9%.
- la data de 21 martie 1972 Consiliul de miniștri al CEE decide reducerea marjelor de fluctuație ale monedelor europene la jumătate față de ceea ce se autorizase în 1971. Această rezoluție, a fost urmată de un acord între Băncile Centrale Europene, semnat la Bâle, la data de 10 aprilie 1972, moment la care se înființează „șarpele monetar”. Denumirea este dată de
imaginea evoluției cursului monedelor europene. - acestea formează, în evoluția lor, o linie ondulată („un șarpe”) care se încadrează într-un tunel ce reprezintă marjele de fluctuație autorizate de sistemul monetar internațional. Tunelul dispare cu începere din martie 1973, când marjele de fluctuație vis à vis de dolar încetează să existe, odată cu trecerea la fluctuația liberă a monedelor.
- acest sistem de fluctuare a monedelor a avut două forme:
- șarpele în tunel (24.04.72 – 11.03.73)
- șarpele fără tunel (12.03.73 – 12.03.79
