- reprezinta instrumente indirecte de politica monetara ce au fost instituite în vederea asigurării unei lichidități minime în sistemul bancar, constituirea lor având un dublu scop:
- unul monetar – constă în limitarea potențialului de multiplicare a creditului
- și altul prudențial – care se manifestă prin siguranța pe care o conferă publicului faptul că băncile dispun oricând de lichidități suficiente pentru a face față solicitărilor de retragere a depunerilor.
- nu sunt destinate asigurării solvabilității băncilor comerciale în „vremuri de panică”, perioade în care nu se poate vorbi de solvabilitate deplină atâta timp cât totalul activelor, mobilizate imediat de către bănci, nu este strict egal cu totalul pasivelor;
- importanța sistemului rezervelor minime:
- constituie sursă de venituri pentru banca centrală;
- contribuie la fluidizarea sistemului de plăți;
- reprezintă sursă de informații statistice cu privire la bilanțurile băncilor;
- contribuie la stabilitatea financiară a acestora.
- în general, băncile sunt obligate să mențină rezerve peste nivelul minim, iar aceste rezerve sunt foarte slab remunerate în comparație cu plasarea lor pe piața monetară.
- politica normelor rezervelor obligatorii:
- norma rezervelor de casă, care constă în obligativitatea menținerii
unui anumit procent al rezervelor de casă; - norma lichidității, care vizează respectarea unui raport corespunzător între numerar, soldul contului curent al băncii la
banca centrală, titluri comerciale și de stat pe termen scurt deținute
de către bănci, pe de o parte, și depozite bancare, pe de altă parte; - coeficientul de trezorerie, care constă în obligativitatea deținerii în rezervă a unei anumite cantități de titluri de valoare emise de stat;
- norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare răspândire și utilizare și care constă în imobilizarea la banca centrală a unui procent din depozitele bancare.
- rolul rezervelor obligatorii:
- pot spori precizia altor instrumente de politică monetară;
- pot regla nivelul lichidităților din economie prin absorbirea sau injectarea acestora;
- pot prezenta un nivel optim, care depinde de parametrii economiei, dintre care variația și elasticitatea ratei de dobândă este cel mai important nivel care trebuie să rămână constant pe termen lung;
- în calitate de componentă a bazei monetare, acestea contribuie la obținerea venitului de seigneuriage, generat de expansiunea monetară și poate produce un venit direct în condițiile în care banca centrală investește în titluri și câștigă dobânzile aferente acestora. Efectul antrenat de rezervele obligatorii constă și în reducerea profitului băncilor, dacă acestea sunt remunerate la un nivel mai scăzut decât costul de oportunitate.
- elemente tehnice:
- asieta sau baza de calcul – este constituită in general din
exigibilități (resurse atrase) și manifestă două tendințe, astfel: - în țările în care există preferință pentru agregatele restrânse, rezervele sunt bazate pe depozite atrase de la clienți (SUA,
Canada); - în țările în care prezintă importanță evoluția unor agregate largi, rezervele obligatorii sunt calculate asupra totalităților resurselor băncilor (Spania, Franța, Germania).
NOTA: în țările în care nu există un control al operațiunilor de schimb cu străinătatea, rezervele obligatorii se calculează pe o bază care include și deținerile de monedă națională ale nerezidenților (Germania, SUA).
- rata aplicată – cunoaște o diferențiere de la o legislație la alta, manifestându-se două tendințe, astfel:
- în anumite țări, pentru a se ține seama de gradul de lichiditate al disponibilităților se aplică rate diferite, după cum este cazul încasărilor din tranzacții sau cvasimonedă. Situația se întâlnește în cazul Franței, Germaniei, SUA, Japoniei, Canadei, unde rata variază între 10% și 2% în funcție de scadența depozitelor;
- cealaltă tendință se manifestă în țările în care accentul se pune pe substituirea între resurse, caz în care se aplică o rată unică (Spania și Australia).
- modul de constituire – urmează o metodologie care permite ca acestea să acționeze cel mai bine asupra creației monetare. Referitor la acest aspect, pot fi identificate două modalități, și anume:
NOTA: Distincția dintre cele două modalități de constituire a rezervelor constă în momentul și perioada de formare, respectiv după cum rezervele sunt constituite în aceeași lună sau trimestru în care banca a acordat creditele. Rezervele decalate se diferențiază prin aceea că băncile își pot constitui rezervele cu un decalaj, care ajunge până la 50 zile față de data de referință. Diferența dintre cele două modalități evidențiază faptul că, atunci când băncile constituie rezervele instantanee acestea trebuie să cunoască precis nivelul creditelor acordate, ceea ce implică obligația programării exacte a distribuirii creditelor. în cazul unor greșeli, băncile vor avea, la sfârșitul perioadei, obligația constituirii de rezerve obligatorii masive, ceea ce antrenează costuri sporite.
< Înapoi la Dictionarul Economic
