Unitatea monetară este reținută în dublă ipostază ca unitate de cont și ca unitate de cumpărare.
Recursul la monedă ca unitate de cont are în vedere folosirea acesteia ca unitate de măsurare și de înregistrare a fluxurilor și stocurilor patrimoniale. Prin mijlocirea banului, valorile economice se exprimă în preț.
Discutată ca putere de cumpărare, moneda trebuie tratată ca un rezervor de înlocuire în formă naturală a bunurilor ce formează obiectul evaluării.
Etalonul monetar ca unitate de măsură sau de cont are un caracter instabil, determinat de variația puterii de cumpărare a monedei și a prețurilor. Pentru a depăși această limită, unitatea monetară este considerată o constantă și nu se procedează decât în mod excepțional la reevaluări.
Stabilitatea unității de cont este discutabilă în condițiile inflației persistente. Cantitatea de monedă necesară evaluării unui bun crește prin inflație nu din cauza modificării valorii relative a bunului în raport cu altele, ci din cauza schimbării semnificației etalonului.
