Dictionar Economic

• sunt instrumente oferite de băncile centrale pentru obținerea de fonduri și se caracterizează prin următoarele:
• sunt utilizate din inițiativa băncilor comerciale
• se realizează la rate predeterminate ale dobânzii

NOTA: în anumite cazuri, băncile centrale oferă facilități permanente sub forma depozitelor.

• principalele caracteristici:
• sunt inițiate de banca centrală și sunt conduse în manieră competitivă;
• ratele de dobândă la care se realizează operațiunile sunt incerte, deci operațiunile se realizează la rate variabile ale dobânzii;
• înlocuiesc operațiunile cash de pe piață, având astfel efecte asupra ratei de dobândă;
• sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afectează piața secundară a titlurilor;
• în mai multe țări, aceste operațiuni îmbracă forma tranzacțiilor de răscumpărare și revânzare (operațiuni REPO). Concret, aceste tranzacții constau în cumpărări de active, de către banca centrală, printr-un contract care prevede revânzarea lor, la un preț specificat și la o dată viitoare. Operațiunea inversă este vânzarea de către banca centrală și răscumpărarea lor la un preț și o scadență specificate. Prima operațiune afectează nivelul rezervelor din sistemul bancar, iar cea de-a doua absoarbe excesul de lichiditate.

• necesitatea acestor operațiuni poate fi argumentată prin următoarele aspecte:
• nu au efecte semnificative asupra prețului activelor utilizate;
• banca centrală manifestă flexibilitate în controlul condițiilor în care se desfășoară operațiunile pe piața monetară, întrucât stabilește nivelul și durata contractului și, de asemenea, reînnoirea sau nu la maturitate;
• sporirea rezervelor în cazul operațiunilor repo sau diminuarea acestora, în cazul reverse-repo, când titlurile ajung la maturitate, constituie astfel un instrument flexibil pentru managementul rezervelor, care prezintă o mare variabilitate;
• spre deosebire de vânzările și răscumpărările directe de titluri, care pot duce la fragmentarea sistemului financiar, prin operațiunile de refinanțare nu se produce un asemenea efect, întrucât dreptul de proprietate asupra titlurilor este schimbat doar temporar.

• în cadrul facilităților permanente se remarcă facilitățile de finanțare și de depozit ale căror caracteristici sunt redate în continuare:
• facilitatea de finanțare marginală – vizează satisfacerea nevoilor temporare de lichiditate ale băncilor comerciale. în majoritatea cazurilor sunt împrumuturi overnight, fiind însă posibilă și acordarea lor pe termene mai lungi (de exemplu, FED acordă un credit extins în cadrul facilității „discount window). Dobânda care se plătește este prestabilită de către banca centrală, în mod normal ea fiind limita superioară a dobânzilor overnight de pe piața interbancară. Acest tip de împrumut este colateralizat, putând fi derulat doar pe baza unor active eligibile desemnate de banca centrală. Principalele operațiuni la care recurge banca centrală pentru a furniza lichiditate în cadrul facilității de finanțare marginală sunt tranzacțiile repo și creditele integral colateralizate. Mai pot avea loc și achiziții de active eligibile, care sunt cu precădere titluri pe termen scurt.
• facilitatea de depozit – dă băncilor posibilitatea de a plasa overnight depozitele la banca centrală. Remunerarea depozitelor se face la o rată prestabilită de către banca centrală, care constituie, de regulă, limita minimă a dobânzilor overnight pe piața monetară. Dacă nivelul acestei dobânzi ar fi inferior celui al pieței, ar fi necesară prelungirea scadenței pentru a evita orientarea către dezintermediere, înlocuind plasamentele interbancare prin recurgerea la această facilitate. Există astfel riscul ca băncile să prefere plasarea excedentului de resurse la banca centrală (fără a-și asuma vreun risc), comparativ cu participarea pe piața monetară interbancară, mai ales în cazul piețelor dezvoltate unde evaluarea contrapartidei poate fi dificil de realizat. Această facilitate nu are o largă utilizare, întrucât exercitarea ei efectivă depinde de coordonatele politicii monetare.

NOTA: Asimetria dintre facilitatea de finanțare și cea de depozit consta pe de o parte în faptul că majoritatea sistemelor bancare se află în deficit de lichiditate, iar pe de altă parte în reticența băncilor centrale de a opera în ambele direcții (să împrumute și să accepte depozitele ale sistemului bancar, în aceeași zi) preferând ca reglajul să se facă pe piața monetară și să intervină doar pentru a acoperi/atrage diferența. Cele două facilități pot opera simultan, fără a transforma banca centrală într-un broker interbancar, numai atunci când dobânzile utilizate au caracter penalizator, având valori ridicate pentru finanțare și reduse pentru depozite.
.