capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile (corespunzătoare unor încasări efective sau viitoare) și cheltuieli plătibile (corespunzătoare unor plăți efective sau viitoare). Punctul de plecare este excedentul brut de exploatare (excedent potențial de trezorerie) la care se adaugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate (de exploatare, financiare, excepționale) și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite. Dacă excedentul brut al exploatării reprezintă un cash-flow potențial brut de exploatare, atunci capacitatea de autofinanțare este echivalența unui cash-flow potențial net global. Comparativ cu excedentul brut de exploatare, capacitatea de autofinanțare reprezintă inconvenientul de a fi mai sensibilă decât primul, fiind influențată de amortizări, provizioane și impozitul pe profit. în compensare, aceasta reprezintă avantajul de a cuprinde în calcul toate elementele care generează cash-flow-ul întreprinderii. Prin limitele și avantajele lor, aceste două noțiuni (CAF și EBE) devin complementare și nicidecum exclusive.
< Înapoi la Dictionarul Economic
