RDT CONTABILITATE

• reprezinta instrumente indirecte de politica monetara ce au fost instituite în vederea asigurării unei lichidităţi minime în sistemul bancar, constituirea lor având un dublu scop:
  
• unul monetar - constă în limitarea potenţialului de multiplicare a creditului
  
• şi altul prudenţial - care se manifestă prin siguranţa pe care o conferă publicului faptul că băncile dispun oricând de lichidităţi suficiente pentru a face faţă solicitărilor de retragere a depunerilor.
• nu sunt destinate asigurării solvabilităţii băncilor comerciale în „vremuri de panică”, perioade în care nu se poate vorbi de solvabilitate deplină atâta timp cât totalul activelor, mobilizate imediat de către bănci, nu este strict egal cu totalul pasivelor;
• importanţa sistemului rezervelor minime:
• constituie sursă de venituri pentru banca centrală;
  
• contribuie la fluidizarea sistemului de plăţi;
  
• reprezintă sursă de informaţii statistice cu privire la bilanţurile băncilor;
  
• contribuie la stabilitatea financiară a acestora.
  
• în general, băncile sunt obligate să menţină rezerve peste nivelul minim, iar aceste rezerve sunt foarte slab remunerate în comparaţie cu plasarea lor pe piaţa monetară.
• politica normelor rezervelor obligatorii:
• norma rezervelor de casă, care constă în obligativitatea menţinerii
  unui anumit procent al rezervelor de casă;
• norma lichidităţii, care vizează respectarea unui raport corespunzător între numerar, soldul contului curent al băncii la
  banca centrală, titluri comerciale şi de stat pe termen scurt deţinute
  de către bănci, pe de o parte, şi depozite bancare, pe de altă parte;
• coeficientul de trezorerie, care constă în obligativitatea deţinerii în rezervă a unei anumite cantităţi de titluri de valoare emise de stat;
• norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare răspândire şi utilizare şi care constă în imobilizarea la banca centrală a unui procent din depozitele bancare.
• rolul rezervelor obligatorii:
• pot spori precizia altor instrumente de politică monetară;
  
• pot regla nivelul lichidităţilor din economie prin absorbirea sau injectarea acestora;
• pot prezenta un nivel optim, care depinde de parametrii economiei, dintre care variaţia şi elasticitatea ratei de dobândă este cel mai important nivel care trebuie să rămână constant pe termen lung;
• în calitate de componentă a bazei monetare, acestea contribuie la obţinerea venitului de seigneuriage, generat de expansiunea monetară şi poate produce un venit direct în condiţiile în care banca centrală investeşte în titluri şi câştigă dobânzile aferente acestora. Efectul antrenat de rezervele obligatorii constă şi în reducerea profitului băncilor, dacă acestea sunt remunerate la un nivel mai scăzut decât costul de oportunitate.
• elemente tehnice:
• asieta sau baza de calcul - este constituită in general din
  exigibilităţi (resurse atrase) şi manifestă două tendinţe, astfel:
• în ţările în care există preferinţă pentru agregatele restrânse, rezervele sunt bazate pe depozite atrase de la clienţi (SUA,
  Canada);
• în ţările în care prezintă importanţă evoluţia unor agregate largi, rezervele obligatorii sunt calculate asupra totalităţilor resurselor băncilor (Spania, Franţa, Germania).

NOTA: în ţările în care nu există un control al operaţiunilor de schimb cu străinătatea, rezervele obligatorii se calculează pe o bază care include şi deţinerile de monedă naţională ale nerezidenţilor (Germania, SUA).

• rata aplicată - cunoaşte o diferenţiere de la o legislaţie la alta, manifestându-se două tendinţe, astfel:
• în anumite ţări, pentru a se ţine seama de gradul de lichiditate al disponibilităţilor se aplică rate diferite, după cum este cazul încasărilor din tranzacţii sau cvasimonedă. Situaţia se întâlneşte în cazul Franţei, Germaniei, SUA, Japoniei, Canadei, unde rata variază între 10% şi 2% în funcţie de scadenţa depozitelor;
  
• cealaltă tendinţă se manifestă în ţările în care accentul se pune pe substituirea între resurse, caz în care se aplică o rată unică (Spania şi Australia).
• modul de constituire - urmează o metodologie care permite ca acestea să acţioneze cel mai bine asupra creaţiei monetare. Referitor la acest aspect, pot fi identificate două modalităţi, şi anume:
  
• rezervele decalate;
• rezervele instantanee sau actuale.

NOTA: Distincţia dintre cele două modalităţi de constituire a rezervelor constă în momentul şi perioada de formare, respectiv după cum rezervele sunt constituite în aceeaşi lună sau trimestru în care banca a acordat creditele. Rezervele decalate se diferenţiază prin aceea că băncile îşi pot constitui rezervele cu un decalaj, care ajunge până la 50 zile faţă de data de referinţă. Diferenţa dintre cele două modalităţi evidenţiază faptul că, atunci când băncile constituie rezervele instantanee acestea trebuie să cunoască precis nivelul creditelor acordate, ceea ce implică obligaţia programării exacte a distribuirii creditelor. În cazul unor greşeli, băncile vor avea, la sfârşitul perioadei, obligaţia constituirii de rezerve obligatorii masive, ceea ce antrenează costuri sporite.