RDT CONTABILITATE

• sunt instrumente oferite de băncile centrale pentru obţinerea de fonduri şi se caracterizează prin următoarele:
• sunt utilizate din iniţiativa băncilor comerciale
• se realizează la rate predeterminate ale dobânzii

NOTA: în anumite cazuri, băncile centrale oferă facilităţi permanente sub forma depozitelor.

• principalele caracteristici:
• sunt iniţiate de banca centrală şi sunt conduse în manieră competitivă;
• ratele de dobândă la care se realizează operaţiunile sunt incerte, deci operaţiunile se realizează la rate variabile ale dobânzii;
• înlocuiesc operaţiunile cash de pe piaţă, având astfel efecte asupra ratei de dobândă;
• sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afectează piaţa secundară a titlurilor;
• în mai multe ţări, aceste operaţiuni îmbracă forma tranzacţiilor de răscumpărare şi revânzare (operaţiuni REPO). Concret, aceste tranzacţii constau în cumpărări de active, de către banca centrală, printr-un contract care prevede revânzarea lor, la un preţ specificat şi la o dată viitoare. Operaţiunea inversă este vânzarea de către banca centrală şi răscumpărarea lor la un preţ şi o scadenţă specificate. Prima operaţiune afectează nivelul rezervelor din sistemul bancar, iar cea de-a doua absoarbe excesul de lichiditate.
• necesitatea acestor operaţiuni poate fi argumentată prin următoarele aspecte:
• nu au efecte semnificative asupra preţului activelor utilizate;
• banca centrală manifestă flexibilitate în controlul condiţiilor în care se desfăşoară operaţiunile pe piaţa monetară, întrucât stabileşte nivelul şi durata contractului şi, de asemenea, reînnoirea sau nu la maturitate;
• sporirea rezervelor în cazul operaţiunilor repo sau diminuarea acestora, în cazul reverse-repo, când titlurile ajung la maturitate, constituie astfel un instrument flexibil pentru managementul rezervelor, care prezintă o mare variabilitate;
  
• spre deosebire de vânzările şi răscumpărările directe de titluri, care pot duce la fragmentarea sistemului financiar, prin operaţiunile de refinanţare nu se produce un asemenea efect, întrucât dreptul de proprietate asupra titlurilor este schimbat doar temporar.
• în cadrul facilităţilor permanente se remarcă facilităţile de finanţare şi de depozit ale căror caracteristici sunt redate în continuare:
• facilitatea de finanţare marginală - vizează satisfacerea nevoilor temporare de lichiditate ale băncilor comerciale. În majoritatea cazurilor sunt împrumuturi overnight, fiind însă posibilă şi acordarea lor pe termene mai lungi (de exemplu, FED acordă un credit extins în cadrul facilităţii „discount window). Dobânda care se plăteşte este prestabilită de către banca centrală, în mod normal ea fiind limita superioară a dobânzilor overnight de pe piaţa interbancară. Acest tip de împrumut este colateralizat, putând fi derulat doar pe baza unor active eligibile desemnate de banca centrală. Principalele operaţiuni la care recurge banca centrală pentru a furniza lichiditate în cadrul facilităţii de finanţare marginală sunt tranzacţiile repo şi creditele integral colateralizate. Mai pot avea loc şi achiziţii de active eligibile, care sunt cu precădere titluri pe termen scurt.
• facilitatea de depozit - dă băncilor posibilitatea de a plasa overnight depozitele la banca centrală. Remunerarea depozitelor se face la o rată prestabilită de către banca centrală, care constituie, de regulă, limita minimă a dobânzilor overnight pe piaţa monetară. Dacă nivelul acestei dobânzi ar fi inferior celui al pieţei, ar fi necesară prelungirea scadenţei pentru a evita orientarea către dezintermediere, înlocuind plasamentele interbancare prin recurgerea la această facilitate. Există astfel riscul ca băncile să prefere plasarea excedentului de resurse la banca centrală (fără a-şi asuma vreun risc), comparativ cu participarea pe piaţa monetară interbancară, mai ales în cazul pieţelor dezvoltate unde evaluarea contrapartidei poate fi dificil de realizat. Această facilitate nu are o largă utilizare, întrucât exercitarea ei efectivă depinde de coordonatele politicii monetare.

NOTA: Asimetria dintre facilitatea de finanţare şi cea de depozit consta pe de o parte în faptul că majoritatea sistemelor bancare se află în deficit de lichiditate, iar pe de altă parte în reticenţa băncilor centrale de a opera în ambele direcţii (să împrumute şi să accepte depozitele ale sistemului bancar, în aceeaşi zi) preferând ca reglajul să se facă pe piaţa monetară şi să intervină doar pentru a acoperi/atrage diferenţa. Cele două facilităţi pot opera simultan, fără a transforma banca centrală într-un broker interbancar, numai atunci când dobânzile utilizate au caracter penalizator, având valori ridicate pentru finanţare şi reduse pentru depozite.
.