| Declaratia 101 - 30.01.2012 - modificari |
| Miercuri, 01 Februarie 2012 07:59 | |||
|
Cadrul legal
Art. I. - 3. Anexa nr. 9 "Instrucţiuni de completare a formularului 101 «Declaraţie privind impozitul pe profit», cod.14.13.01.04" se modifică după cum urmează:
a) la secţiunea B "Date privind impozitul pe profit" de la cap. II "Completarea declaraţiei", textul prevăzut la instrucţiunile de completare de la rândul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Rândul 37 - se completează cu sumele reprezentând pierderile înregistrate în perioada curentă, de reportat pentru perioada următoare, conform prevederilor art. 32 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";
b) la secţiunea B de la cap. II, textul prevăzut la instrucţiunile de completare de la rândul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Rândul 38 - se completează cu valoarea pierderilor fiscale de recuperat din perioadele anterioare, atât din activităţile din România, cât şi din surse externe. Nu se includ la acest rând pierderile fiscale din anii anteriori, reglementate de art. 32 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nerecuperabile din profitul impozabil al anului de raportare.";
c) la secţiunea B de la cap. II, textul prevăzut la instrucţiunile de completare de la rândul 41.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Rândul 41.1 - Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin.
Rândul se completează cu valoarea cea mai mică dintre următoarele două valori, pe fiecare stat din care se obţin venituri prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reţinere la sursă, venituri impuse atât în România, cât şi în statul străin, respectiv:
1. suma impozitelor plătite direct sau indirect prin reţinere la sursă şi virate de o altă persoană către acel stat străin, pentru profiturile sediilor permanente din acel stat sau pentru alte venituri provenite din acel stat, confirmate de documentele ce atestă plata acestora;
2. suma egală cu impozitul pe profit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, la:
- profiturile impozabile obţinute de sediile permanente din acel stat străin, profituri calculate în conformitate cu prevederile titlului II din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- celelalte venituri obţinute în acel stat străin.";
d) la secţiunea B de la capitolul II, textul prevăzut la instrucţiunile de completare de la rândul 41.2.1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Rândul 41.2.1 - se înscrie suma reprezentând scutirea de la plată a impozitului pe profit realizat din activitatea desfăşurată pe durata de existenţă a zonei defavorizate.";
e) la secţiunea B de la cap. II, textul prevăzut la instrucţiunile de completare de la rândul 41.2.2 se elimină;
f) la secţiunea B de la cap. II, după instrucţiunile de completare de la rândul 43 se introduce textul cu următorul cuprins:
"Rândul 45 - se înscrie suma reprezentând diferenţa de impozit pe profit stabilită de organele de inspecţie fiscală pentru anul fiscal de raportare şi care se regăseşte în indicatorii din formular.
Rândul 46 - se înscriu, pentru anul de raportare, după caz, sumele reprezentând impozit pe profit sau plăţi anticipate în contul impozitului pe profit, declarate trimestrial prin formularul 100.
Rândul 47 - se înscrie suma reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor declarat pentru anul de raportare prin formularul 100 de către microîntreprinderile care în cursul anului fiscal devin plătitoare de impozit pe profit, potrivit art. 1126 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";
g) secţiunea C "Date privind definitivarea impozitului pe profit anual" se elimină.
Termenul de depunere al declaratiei 101 pentru anul 2011
|
|||
| Ultima actualizare în Marţi, 07 Februarie 2012 15:55 |